Informatii, Articole, Recomandari

O NOUA ERA IN STOMATOLOGIE

Posted by:

O NOUA ERA IN STOMATOLOGIE

Medicina, prin progresele pe care le-a făcut, a încercat să ne ofere mereu cele mai bune tratamente, cu cele mai bune rezultate. De aceea descoperirile din știință au fost binevenite și apreciate. Să ne gândim, de exemplu, la utilitatea anestezicului. Este irelevant să menționăm cât de importantă este descoperirea lui. Și stomatologia, la fel ca alte domenii din medicină, s-a bucurat de-a lungul timpului de numeroase progrese.

Cercetările din stomatologie vor să pună bazele unei noi metode care permite restaurarea completă a danturii atunci când există dinți lipsă sau aceștia sunt afectați de carii. Există unele cercetări optimiste care susțin că țesutul dentar poate fi refăcut și chiar dintele poate crește din nou. Metodele acestea se află în stadiul de cercetare. Încă nu se cunoaște dacă și când vor fi ele disponibile.

O echipă din cadrul Kings College din Londra, condusă de către dr. Paul Sharpe a inițiat o cercetare prin care testează un medicament numit Tideglusib. Cei de la NBC News (https://goo.gl/jSTC8M) au făcut o prezentare amplă în care descriu această cercetare. Tideglusib este un medicament experimental testat în prezent pentru folosirea lui împotriva bolii Alzheimer. Cei care se ocupă de studiul acestuia se arată deosebit de încântați de el și spun că dentina produsă de celulele stem Tideglusib se integrează complet în interiorul dintelui. Unii medici stomatologi încă folosesc amalgamul pentru a acoperi gaura rămasă, după ce este înlăturat țesutul carios. Sharpe se arată îngrijorat de acest aspect deoarece el conține mercur și speră ca noile descoperiri să înlocuiască utilizarea amalgamului.

Oamenii de știință de la Universitatea Buffalo din New York studiază o metodă care să permită dintelui să crească din nou. O echipă condusă de dr. Praveen Arany testează utilizarea laserului cu putere redusă pentru a stimula regenerarea dinților. Arany a descoperit că acțiunea luminii strălucitoare a laserului asupra pulpei dentare poate stimula celulele stem din nerv să producă dentină nouă. Dintele tot va avea nevoie de obturație, dar acesta va fi mai rezistent în timp.

Apogeul în domeniul cercetării este reprezentat de regenerarea completă a dinților lipsă. Ea a fost testată pe șoareci, însă implementarea acestei tehnici la oameni ridică probleme etice și morale. Ar implica crearea unui așa-numit dinte-primordium (un dinte aflat în primele etape de dezvoltare) și implantarea lui în maxilar, unde era localizat dintele lipsă. Pentru a crea un dinte primordium, este necesar să se recolteze celule stem de la embrioni umani. Momentan, embrionii sunt singurii care au celulele necesare să creeze un dinte nou. Celulele stem nu mai sunt prezente la persoanele adulte. Cercetătorii își doresc să găsească o modalitate care să nu implice folosirea embrionilor umani.

Oamenii de stiinta spera ca aceste metode inovatoare de tratament vor fi disponibile intr-o buna zi. Cu siguranta ca pacientii spera si ei. Trebuie sa fie linistitor sa stii ca in cazul unui incident nefericit in care iti pierzi un dinte, el poate creste din nou. Totusi, nu va sfatuim sa va bazati pe asta!

0

About the Author:

Add a Comment

17 + 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Contact Us

4:35 pm next to ianuarie 30, 2018